Ana Ularu a primit de la Anca Damian un rol diafan

03.01.2012

Actrița Ana Ularu, aleasă pentru 2012 printre cei 10 tineri actori europeni talentati  în programul Shooting Stars, va avea următorul rol în regia Ancăi Damian. Ana Ularu, fiică de scenografi, joacă în filme încă din copilărie, dar a devenit cunoscută în 2010 cu rolul principal din lungmetrajul “Periferic” al lui Bogdan George Apetri, film ce i-a adus premii.

Ana Ularu abia așteaptă să plece la programul Shooting Stars, să cunoască cineaști și actori și să experimenteze lucruri noi. Cât despre plecatul din țară, actrița spune că nu e obsedată de ideea imigrării, mai cu seamă că tatăl ei a devenit cetățean american, iar pentru ea mutarea în altă țară ar fi oricând la îndemnă. Cu toate acestea, Ana își dorește o carieră și roluri mari în România.

“E ceva foarte mişto. E un program de showcase-ing actori, ceea ce e foarte important, pentru că, uite, mai nou, global, se pune foarte multă energie în actorii tineri. Din păcate, în România, în teatre, e chestia asta că “eşti tânăr, mai stai la coadă şi mai duci o tavă”. Că, mă rog, se dau roluri mari şi femeilor, ceea ce e foarte mişto, dar până la urmă să creşti o nouă generaţie de aur ai nevoie să lucrezi cu ea. Asta fac cei de la Shooting Stars. Unde mă bucur nespus că am ajuns. Am ajuns, adică s-au făcut nişte demersuri în afara mea. Adică a fost un juriu acolo internaţional care a ales zece actori. Iar când am aflat… a fost o chestie de genul acesta, adică nici nu am putut să exteriorizez bucuria, pentru că mi s-a părut uluitor, adică e un loc unde au fost actori ca Carrey Mulligan… Acum abia aştept să ajung acolo, să cunosc alţi cineaşti… Este o chestie care îmi place foarte mult, pentru că vreau să lucrez în afara graniţelor. Şi nu la modul că “în străinătate e pavat totul cu lapte şi miere, dar am avut experienţe…”, a spus Ana Ularu într-un interviu consemnat de Mediafax.

Noul ei rol e în filmul “O vară foarte instabilă/ A Very Unsettled Summer”, al regizoarei Anca Damian, care în 2011 a câștigat o mulțime de premii cu animația „Crulic – drumul spre dincolo”.

“Aştept să reîncep filmările la Anca Damian “O vară foarte instabilă/ A Very Unsettled Summer”, care este un scenariu foarte frumos al lui Philip O Ceallaigh. E genul ăla de care mi-e frică de mor, pentru că e un rol foarte greu”, a spus Ana Ularu. Despre personajul ei a spus că „e o femeie cumva perversă într-o anumită zonă, cumva extrem de iubitoare şi obsesivă, altcumva distructivă … încă nu pot să formulez nimic despre personajul acesta. Şi despre Matilda, abia la sfârşitul sfârşitului am reuşit să zic “Da, asta e aşa şi-aşa”. Că vreau şi eu să văd ce se vede în film”, iar despre rol că “are şi o zonă de fragilitate în care exploram şi în care vorbeam cu Anca tot timpul despre chestia asta. Anca m-a feminizat foarte mult. Ce se întâmplă acolo e cu mult mai diafan decât ce fac eu în general”.

Iat-o pe Ana Ularu cum se prezintă celor cu care va colabora în programul Shooting Stars:

;

(sursa:cinemarx)

Ana Ularu: Sa fii actor si nu VIP cu o telenovela la activ, cere sacrificii

16.11.2009

A ştiut că îşi doreşte să devină actriţă încă de la vârsta de 7 ani. Nu se înnebuneşte după televiziune, deşi ar participa cu drag la un M.A.S.H. românesc, povesteşte Ana Ularu, într-un interviu acordat REALITATEA.NET.

Pe Ana Ularu o cunoaşteţi din "Damen Tango", "Italiencele", "Hârtia va fi albastră", "Amintiri din Epoca de Aur". Iubeşte foarte mult meseria de actor, deşi este "infernal de grea, consumă mintea, transformă bucuriile, epuizeaza trupul". La începutul acestui an, Ana Ularu a început să viseze, alăturându-se proiectului muzical Sunday People.  "Pentru mine e încă un vis îndeplinit, sper să nu mă trezesc", spune solista Sunday People.

- Cine este Ana Ularu, dincolo de ecran? Ce nu ştie lumea despre tine şi ai vrea să afle? 
- Cred că se ştie foarte puţin despre mine pentru că am ţinut mereu la un anumit tip de intimitate. Nu sunt vreo celebritate, ci pur şi simplu un om care a iubit foarte mult o meserie şi s-a luptat pentru ea, a învăţat multe şi învaţă frenetic în continuare şi are norocul de a-i fi fost încredinţate roluri pe care le-a iubit foarte mult. Nefiind în atenţia publică în alt fel decât vreo eventuală piesa de teatru sau o premieră de film nu cred să fi existat vreun interes pentru viaţa mea "de sub grima". Ce aş vrea să se ştie în general e că meseria pe care vrem să o numim "a noastra", dar trebuie multă modestie aici, când ai 24 de ani şi ştii cine îţi sunt premergătorii, este ca e o meserie infernal de grea, care consumă mintea, transformă bucuriile, epuizeaza trupul şi cere deseori de mâncare cu cât e mai sătulă. Să alegi să fii actor, şi nu VIP autohton cu eventual o telenovelă la activ cere sacrificii de timp, orgoliu, energie, multă muncă necuantificabilă de fapt - în final nu rezultă un obiect după noi - şi dacă în niciun caz nu îşi are răsplata în bani cu găleata. Actorii au nevoie de dragostea unui public, sunt răsfăţaţi şi nu îşi pot permite să spună, real, că doar pentru ei îşi fac meseria.  

- Ai crescut într-o familie de artişti, mama, scenografa Mihaela Ularu, tatăl pictorul-scenograf Niculae Ularu. Ai tăi şi-au dorit să faci teatru? Cum te-au influenţat în carieră? 
- Ai mei nu şi-au dorit nimic în special pentru mine. Eu am fost cea fascinată de lumea lor, a artiştilor plastici, aşa că până la 19 ani am desenat şi pictat în continuu. Şi pentru că deseori mergeam pe platouri cu mama, pe care o rugam mereu să mă ia, pentru că am crescut în repetitii şi crize artistice şi nervi şi bucurii şi frumuseţe, am deviat total pe la 7 ani şi am zis că mă fac actriţă. Ei m-au prevenit ani de zile că mă aşteaptă multe calvaruri şi puţina fericire. Mama a asistat şi m-a ajutat în toate momentele grele, în toate pasele maniaco-depresive (am început să lucrez foarte devreme, la 9 ani am jucat în primul film, şi a trebuit să mă încarc, cu mare drag, de responsabilităţi şi probleme). Tata, chiar de la distanţă, m-a lucidizat şi a încurajat cerebralitatea mea. Din păcate sunt foarte dură cu mine, iar asta nu poate fi rezolvat de grija celor din jur. Puţin mi-a păsat de un 4 la fizica într-a noua, în schimb o repetiţie la "Lolita" mai nereuşită mă omora. 

- Care sunt cele mai dragi momente ale copilariei tale?  
- Vacanţele la munte cu mama şi prietenele mele - acum una este actriţă, cealalta monteur, sunt mândră -  momentele când tata picta într-un colţ al mesei şi eu în celălalt şi după, jucam badminton în casa, momentele când stateam mult după ora de culcare prin Buftea sau pe unde mai filma mama şi eu desenam încântată pe undeva prin platou, până şi faptul că în afară de vacanţele unde mă întâlneam "cu copiii", în rest mă jucam singură. Mereu mă gândesc că miile de ore în care vorbeam singură şi mă costumam prin casă au cam pus bazele pentru ce fac acum. 

- Ai simţit că oamenii au şi mai multe aşteptări de la tine doar pentru că eşti fiica Mihaelei şi a lui Niculae Ularu? 
- Nu. Deloc. Oricum nimeni nu poate să aiba aşteptări mai mari de la mine decât mine. Mama îmi zicea că sunt "un tată antipatic care îşi zăpăceşte copilul cu matematica" în legătură cu mine. Am moştenit uneori "războaiele" lor din lumea asta, dar nu îmi pasă. Îi iubesc pe ai mei enorm şi sunt mândra de ei ca de nişte profesionişti de admirat. 

- Ai făcut nenumarate filme, ai jucat şi teatru. Dacă ar fi să alegi acum între film şi teatru spre ce te-ai îndrepta? 
- Nu pot să aleg. Proful meu, Florin Zamfirescu, zicea că nu poţi alege dacă să mergi cu dreptul sau cu stângul mai mult. Teatrul e o obsesie pentru mine, până ajung iar pe un platou şi zic "nuuuu, filmul", şi după am un spectacol şi zic "nuuuuu...". Bipolară treaba.

- Spuneai într-un interviu că preferi scurtmetrajele în locul lungmetrajelor. De ce? 
- Nu prefer neaparat scurtmetrajele. Doar mi se pare excelent să poţi spune mult în puţin timp. Am făcut pentru "Filminute" două "micrometraje" de câte un minut. Ce nebunie! Construieşte ceva concludent, un om, o situaţie, o dezvoltare, într-un minut. Pe de altă parte, astă-vară am făcut primul meu rol cu adevărat principal într-un lungmetraj, şi mi-am dat seama din nou de cât de misto e să ai un timp lung la dispoziţie în care să faci şi să ai revelaţii concomitent. 

- Cu cine ţi-ai dori să joci pe scenă/marele ecran? 
- Mi-ar plăcea să mai fiu alături de doamna Olga Tudorache o data. Sau de Oana Pellea. Sunt mulţi actori români pe care îi respect şi al căror spectator fanatic abia aştept să mai fiu. Pe de altă parte fac parte dintr-o generaţie cu actori tineri foarte buni, aşa că abia aştept să mai fiu pe o scenă cu colegii mei. Simt că suntem o promoţie cu multe de spus, şi care s-a grupat şi lipit minunat. Aşa că venim în forţă.

- Ai jucat în serialul "Cu un pas înainte". Ai repeta experienţa TV? Ce e diferit la producţiile de televiziune, în ceea ce priveşte munca actorului? 
- Nu pot să spun că mă înnebunesc după televiziune. E o alta meserie, la fel cum teatrul şi filmul sunt două lumi complet diferite. Aş repeta experienţa doar într-un cadru de foarte mare calitate, pentru că vreau să învăţ şi să cresc, nu să grăbesc un proces complicat şi inefabil până la stadiul de fabrică. Dacă s-ar face un "OZ" la noi, un "MASH", un "Sopranos"..eheee..cu cât drag.  

- Ai criterii după care accepţi/refuzi un rol? 
- Da. evident. Caut mereu ceva inedit şi un personaj pe care mi-ar plăcea să-l văd eu într-un spectacol sau film. Am făcut armata la spectatori. Caut să văd de ce şi cum ar fi interesant un personaj, ce aş învăţa eu în timp ce-l construiesc. Nu cred în lucratul "gratuit", doar de dragul umplutului de CV-uri. Şi nu cred în făcut multe proiecte în acelaşi timp. Unul sau mai multe dintre ele vor fi tradate, mai devreme sau mai târziu.  

- Cum ti se pare noul val de actori si regizori? 
- Plin de forţă şi răzvrătire pozitivă. În marea lui parte, extrem de talentos şi "calitos" cum spune doamna Tudorache. Public să avem şi sprijin. 

- Cum a fost să lucrezi cu Cristian Mungiu la Amintiri din Epoca de Aur? Mai lucrasei cu el? 
- Eu am lucrat cu Cristi la filmul nostru din cadrul "Amintirilor" cu 4 ani înainte ca restul să fie turnate. Abia dădusem bacul. Cristi a fost o şcoală excelentă pentru mine şi îi multumesc din tot sufletul pentru personajul pe care l-am creat împreuna. A ştiut să mă reinventeze şi să mă transforme cum e mai frumos pentru orice actor. Şi acum mă uit la filmul ăla şi îi sunt recunoscătoare, ţin minte toate indicaţiile, toate corecturile şi toate laudele din timpul filmărilor, ţin minte tot procesul şi toţi paşii. Şi atmosfera de la filmări a fost superbă, e una din amintirile mele cele mai dragi profesionale. 

-  Ce ţi-a plăcut cel mai mult la proiectul acesta? Cum te-ai pregătit pentru rol? 
- Pregătirea pentru mine înseamnă discuţii. Multe şi fructuoase cu regizorul, cu partenerii, cu directorul de imagine, cu scenograful. Îmi place să rezolv lucrurile ca pe un "quest" pe calculator. Sau ca pe o problemă de matematică. Mai cauţi un obiect, te mai prinzi de o circumstanţă, treptat, treptat găseşti necunoscutele, x-ul se transformă într-o cifră...Ce mi-a placut? Întreg proiectul. Nu există nici un moment în care să mă fi simţit altfel decât protejată şi apreciată şi într-o căutare febrilă şi foarte bună. 

- Ce-ţi aminteşti din comunism? Ce te-a impresionat cel mai mult din ce ţi-au povestit ai tăi? 
- Îmi amintesc revoluţia, perfect. Stăteam în subsol cu ai mei, în întuneric - casa noastra era foarte aproape de Academia Militară - apoi, am adunat gloanţe din curte când s-a terminat totul. Plângeam de frica "ălora răi", şi tata îmi spunea că îi ciupeşte de nas dacă vin peste noi. Ştiam că se întâmplă ceva periculos, auzeam focurile de armă, mi-era teamă dar, în acelaşi timp să fii alături de ai tăi în continuu la 4 ani, să-i auzi cum fac haz de necaz şi să râzi deseori neînţelegând ce zic, are o poezie oarecare, cam amară, dar când îmi amintesc zilele alea zâmbesc şi mi-e drag de televizorul nostru mic la care vizionam purici, ştiri "de pe front" şi bulgarii, în ordine aleatorie. 

- Unul din primele roluri le-ai avut în Italiencele. Te-ai uitat recent la film? Cum ţi se pare acum rolul tău de atunci? Care sunt lucrurile cele mai importante pe care le-ai învăţat între timp în aceasta meserie? 
- Nu am mai vazut filmul de mult. Nu mă prea uit la filmele mele pentru că mereu zic "uite acum aş fi făcut aşa, fir-ar". Am învăţat din ce în ce mai mult să mă joc. Eram prea cerebrală la un moment dat. Acum îmi place o tehnică de joc mai expresionistă, îmi place să inventez sau să neg sau să fac cioace ocazionale. Am câştigat umor şi o oarecare detaşare, fără să-mi pierd intensitatea. Am învăţat să-mi folosesc forţa, vocea, corpul, tăcerile, e prea mult de vorbit aici. 

- Din februarie 2009 te-ai implicat în proiectul Sunday People. Se poate spune că ai vrut să evadezi din lumea cinematografică prin muzică? Spune-ne  mai multe despre acest proiect. 
- Pentru mine e încă un vis îndeplinit, sper să nu mă trezesc. De când mă ştiu cânt într-una când sunt singură, fredonez, ascult muzică la modul dependenţă/sevraj. În ianuarie am mers la studioul unde lucrează băieţii, am primit un CD de negative şi m-am întors acasă să scriu versuri şi să-mi gândesc nişte linii melodice de voce. Eram încântată şi speriată că o să mă lase toată inspiraţia şi că o să fiu copleşită. Aiurea! Au tâşnit 11 piese din mine, am tras albumul într-o lună, am lucrat frenetic la el, am învăţat multă tehnică vocală de la Sultan şi Hasan care au luat un dar şi l-au şlefuit. Ei m-au upgradat, mi-au dat fabulos de multă încredere în mine şi în forţa mea, am devenit o familie, nu o simplă trupă. De aia albumul se cheama "One". We are one.  Întâmplator, din mii de oameni, am ajuns lângă cei cu care mă potrivesc excelent muzical, mesajul nostru e unitar, ce ne inspira şi ne mişcă, emoţiile noastre sunt aceleaşi. Eu îi ascultam pe ei de la 15 ani, şi când am tras primul cântec tremuram de emoţie.

- Cum a fost primul tău concert cu Sunday People? 
- În faţa a vreo 500 de oameni la Alba Iulia. Iarăşi emoţii cât cuprinde. Ei ştiau foarte bine despre ce e vorba, îi vedeam cum cableaza, cum fac sunetul, cum instrumentele le erau organice şi mă întrebam dacă nu-mi dă şi mie cineva un microfon, şi dacă mi-l dă, oare mai ştiu să-l ţin? Apoi a inceput, primele aplauze şi urlete din public, mi-am scos hanoracul împrumutat de la Hasan (era foarte frig), am început să sar şi să vorbesc cu publicul între cântece. Am prins aripi. Nu cred că există o exprimare umană mai frumoasa decât muzica. După ţopăiam literalmente de fericire, ne îmbrăţişam. Apoi a mai urmat un jam session cu cei de la Aria Urbană, publicul se strângea din nou, eu improvizam versuri cu ochii închişi, scena era plină, oamenii dansau. Cum numeşti asemenea experienţă? (sursa:realitatea)

Ana Ularu este Matilda in „Periferic” - 24 de ore din viaţa unei foste prostituate

28.07.2009

Un film după o idee de Cristian Mungiu, având-o pe actriţa Ana Ularu în rolul principal, se filmează în aceste zile, în condiţii infernale, pe Lacul Morii din Capitală.

Zi grea de filmări, ieri, pe digul de la Lacul

Morii, pe o căldură sufocantă, pentru echipa filmului „Periferic”, noua producţie românească cu care casa de producţie SagaFilm va fi gata în noiembrie şi pe care o vrea prezentată la Festivalul de la Berlin de anul viitor.

Responsabilii de platou nu se plâng, însă, cu toate greutăţile pe care le întâmpină, ba chiar sunt bucuroşi că pot să lucreze: acţiunea filmului se întâmplă de-a lungul a numai 24 de ore, aşa că este necesar să filmeze pe o vreme asemănătoare celei cu care au început, iar ploile din ultimele săptămâni i-au încurcat foarte tare. Zile întregi au trebuit să aştepte să dispară norii, iar filmările propriu-zise trebuie să se încheie pe 5-6 august.

Sunt 24 de ore din viaţa unei tinere femei, interpretată de Ana Ularu, ore în care ea se află suspendată între trecut şi viitor, iar în funcţiile de deciziile pe care le va lua (şi pe care scenariul filmului le urmăreşte cu multă minuţie) ea se va putea împăca cu trecutul şi, totodată, îşi va putea schimba viitorul.

Matilda, personajul Anei Ularu, are 28 de ani şi este o fostă prostituată, ajunsă în închisoare pentru un incident violent, despre care nu ni se dau prea multe explicaţii: şi-a desfigurat un client. La începutul filmului iese pe poarta închisorii şi i se spune: ai 24 de ore la dispoziţie, după care trebuie să te întorci aici.

Cele 24 de ore de învoire sunt necesare pentru  ca Matilda să participe la înmormântarea mamei sale şi sunt cele 24 de ore pe care le urmăreşte filmul, timp în care fosta prostituată trebuie să ia decizii importante pentru viaţa ei. Filmul se încheie cu Matilda reintrând pe poarta închisorii.

A câştigat bani de la CNC în 2007

Ideea filmului îi aparţine lui Cristian Mungiu, iar prima variantă de scenariu, scrisă de celebrul regizor împreună cu Ioana Uricaru, a câştigat bani la concursul CNC de acum doi ani. Încântat de colaborarea avută cu SagaFilm la „432”, regizorul a făcut „cadou” scenariul celor de la casa de producţie, iar după mai multe tentative, aceştia s-au oprit la numele regizorului Bogdan George Apetri – absolvent al Columbia University din SUA, recomandat tot de Mungiu –, care debutează cu acest film. Apetri, însă, împreună cu Tudor Voican, au rescris complet scenariul, de prima variantă nemaiamintind decât menţiunea „după o idee de...”.

„Au rămas de la Mungiu personajele, precum şi relaţiile dintre ele. E un fel de „triumvirat” acolo, format de Matilda, fratele ei, Andrei (interpretat de Andi Vasluianu) şi Paul, fostul său proxenet (jucat de Mimi Brănescu). Scenariul era scris însă acum zece ani, era vremea aceea a hiphop-ului, cu B.U.G. Mafia, vă amintiţi, lucruri care nu mai mergeau acum. Aşa că avem o poveste complet diferită, de fapt sunt trei poveşti, desfăşurate pe parcursul a 24 de ore, care se „luminează” una pe alta. Personajul comun este Matilda, personajul Anei Ularu. Vrem să facem din ea un fel de „antieroină”, ceva ce nu s-a mai făcut în filmul românesc, care în general te îndeamnă să simpatizezi cu eroinele”, explică Daniel Burlac, producătorul delegat al filmului. În „Periferic” vom mai vedea şi doi copii, deja cunoscuţi de spectatorii de film: Timotei Duma (Lalalilu din „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”) este Toma, fiul Matildei, iar Cristian Olesher (adolescentul ciudat din „Marilena de la P7”) îl joacă pe Daniel, prietenul malefic al acestuia.

„Miros de murdar şi de stătut”

„Nu folosesc nimic din ce am mai jucat până acum, este un personaj cu totul nou pentru mine”, declară pentru EVZ interpreta rolului principal, Ana Ularu. „Mi-era dor să mă întorc pe un platou de filmare, de aceea joc cu multă poftă. Am făcut, între timp, foarte mult teatru, îmi place foarte mult; sunt lucruri total diferite, teatrul îmi aduce nişte bucurii, în relaţia cu spectatorii, pe care filmul nu le poate oferi. Este ceva mult mai intens”, mai spune actriţa.

Scena filmată ieri este cea a unei tranzacţii în care proxenetul Paul, secondat de Matilda, vinde o „fată” (interpretată de Ingrid Bişu) membrilor unei bande rivale. O scenă spectaculoasă s-a filmat vineri: „bătaia” dintre Matilda şi Paul, în care amândoi s-au „altoit” zdravăn, tot într-o maşină. O altă scenă foarte importantă se filmează astăzi: cea a accidentului de maşină, în urma căruia personajul Paul iese definitiv din scenă; este o scenă foarte dificilă, pentru că echipa nu are la dispoziţie decât o singură maşină de „ciocnit”, aşadar nu va fi decât o singură dublă, iar toate detaliile sunt puse la punct cu mare  atenţie.

Scenele din închisoare – „coperţile” filmului – nu s-au filmat încă, dar Ana Ularu a fost deja acolo – la închisoarea Giurgiu –, împreună cu echipa, pentru câteva „prospecţii”. „Este o închisoare de bărbaţi, dar se va folosi figuraţie femei. Iniţial ziceam că o să fie funny, de-abia aştept să mă joc, însă o dată intrat acolo... Ceea ce te izbeşte de prima oară nu este ceea ce vezi sau auzi, ci mirosul. Miros de murdar şi de stătut. Groaznic”, spune actriţa.

Până „Periferic” va rula pe ecranele româneşti, Ana Ularu îi invită pe cititorii EVZ s-o vadă la teatru – în „Măsură pentru măsură” (montat de Purcărete la Craiova), „Epopeea lui Ghilgameş” (la Odeon) sau „Trilogia Atrizilor” (spectacolul anului I de master de la UNATC, în care o joacă pe nefericita profetesă Casandra). De curând, Ana Ularu şi-a îndeplinit un vis mai vechi şi s-a apucat şi de cântat: a devenit solista vocală a cunoscutei formaţii Sunday People, cu care susţine numeroase concerte, în Bucureşti şi în ţară. (sursa:evz)

Ana Ularu, noua vocalista Sunday People

15.02.2009

Sunday People, formatia electro-rock a fratilor Hassan si Sultan Nasser, are o noua vocalista in persoana unei tinere, frumoase si talentate actrite, Ana Ularu. Cunoscuta mai ales din filme ca “Italiencele”, “Damen Tango” si “Hartia va fi albastra”, ea a aparut in 2002 pe coper ta unui album OCS, “Mainile sus!”.

Despre Sunday People, invitati in noiembrie 2008 la Antidot, trebuie sa spunem ca anul trecut inregistrasera cel de al treilea album al lor, “Synesthesia”, impreuna cu vocalista Delia Opran. Acesta nu va mai fi lansat pe piata, ci va fi reinregistrat cu Ana Ularu, cu versuri noi si cu un titlu nou de asemenea. Iata mai jos si comunicatul oficial al trupei, publicat pe myspace:

Dear Myspacers and Sunday People listeners.

Due to objective reasons and some unexplainable circumstances (even to us), we have a new singer. Our new album, known as “Synesthesia” once contains the same tracks we have finished by the end of 2008, only it has a new name… One, new lyrics, and a new singer… Ana Ularu. So keep us close to your ears and hearts.

(sursa:radiolynx)